„Sam: Crezi că eşti un geniu?

Jeffrey Godefroi: Câteodată cred că sunt Mefisto.

Sam: Îmi vrei sufletul?

Jeffrey Godefroi: Îţi vreau spatele!”

(replici din scenariu)

The Man Who Sold His Skin (2020)

• Regia şi scenariul: Kaouther Ben Hania

• Distribuţia: Yahya Mahayni (Sam Ali), Dea Liane (Abeer), Koen De Bouw (Jeffrey Godefroi), Monica Bellucci (Soraya Waldy), Saad Lostan (Ziad Darina), Al Joundi (mama lui Sam), Jan Dahdouh (Hazem), Christian Vadim (William), Wim Delvoye (brokerul de asigurări)

• Producători: Habib Attia, Nadim Cheikhrouha, Martin Hampel, Thanassis Karathanos, Annabella Nezri, Andreas Rocksén

• Companiile de producţie: Cinétéléfilms, Tanit Films, Twenty Twenty Vision, Kwassa Films, Laika Film & Television, Metafora Media Production, Sunnyland Film, Film i Väst, VOO, BeTV, Istiqlal Films

• Cinematografia: Christopher Aoun

• Editare: Marie-Hélčne Dozo

• Muzica: Amine Bouhafa

• Design grafic tatuaj: Benoit Musereau

• Costume: Randa Khedher

• Durata: 104 min.

• Filmările au avut loc în vara lui 2019 în oraşele Toulon şi Marsilia, în capitala Belgiei, Bruxelles şi în Tunis

• Disponibil pe platforma Mubi

• Premiera mondială a fost pe 4 Septembrie 2020 la Festivalul de Film de la Veneţia

• Filmul a primit 9 premii şi 11 nominalizări (*până în august 2022)

Omul care şi-a vândut pielea este o satiră cu accente de comedie neagră, a avut premiera mondială la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, din 2020, şi este primul film tunisian nominalizat la Premiile Academiei Americane, în 2021, pentru cel mai bun lungmetraj internaţional, regizoarea Kaouther Ben Hania devenind, astfel, prima femeie musulmană care a reuşit o asemenea nominalizare. Ben Hania (n. 1977) s-a născut în Sidi Bouzid, Tunisia, a studiat cinematografia la École des Arts et Du Cinéma din Tunis, apoi la Fémis şi la Sorbona, în Paris. După mai multe scurtmetraje de succes în circuitul festivalurilor internaţionale de film (Me, My Sister and the Thing, 2006; Mână de lemn, 2013; Les Pastčques du Cheikh, 2018), documentarul Les imams vont ŕ l’école (2010) a fost ales pentru festivaluri prestigioase. A regizat apoi primele lungmetraje (Le Challat de Tunis, 2013; Lui Zaineb nu-i place zăpada, 2016; La Belle et la Meute, 2017), ultimul a avut premiera la Cannes, în 2017, la secţiunea Un Certain Regard şi este un film despre abuzul de putere şi misoginie.

Omul care şi-a vândut pielea nu pare deloc un film făcut de o femeie din lumea arabă, subiectul bizar, inedit al filmului i-a fost inspirat de o expoziţie din 2012, pe care regizoarea şi scenarista Ben Hania a văzut-o la Luvru. Punctul de plecare pentru scenariu a fost declanşat de imaginea lucrării Tim, un bărbat cu spatele expus în galerie. Lucrarea era semnată de artistul belgian Wim Delvoye, la rândul său inspirat de nuvela Skin, din 1952, a lui Roald Dahl.

Filmul lui Ben Hania îl transformă pe bărbatul tatuat într-un refugiat sirian, devine o reflecţie asupra exploatării umane, fără a-i victimiza situaţia, aruncă în arenă probleme legate de criza refugiaţilor sirieni, temele dure ale drepturilor omului, exploatare, rasism, trafic de persoane. De fapt, regizoarea nu face un film despre un bărbat care a acceptat să fie tatuat şi expus în muzee, ci face un film despre un contract aberant, care presupune dreptul de posesie a tatuajului exponatului uman în timpul vieţii acestuia şi după ce moare. Artistul tatuator, Jeffrey Godefroi, îi oferă lui Sam pactul cu Mefisto, acesta acceptă semnătura diavolului şi devine o pânză vie pe care Jeffrey tatuează viza Schengen. Designul tatuajului de pe spatele lui Sam este conceput de designerul grafic Benoît Musereau. Sam este jucat de avocatul Yahya Mahayni, un actor neprofesionist, dar extrem de expresiv, care reuşeşte să creeze tensiune şi emoţie, vulnerabilitatea personajului, tristeţea, vidul zâmbetului de clovn, regretul că a fost transformat într-o marfă expusă şi supusă licitaţiilor de artă. Yahya Mahayni a câştigat la Veneţia premiul pentru cel mai bun actor. Momentele în care este tatuat sunt captate cu voluptate. Experienţa lui Sam este unică, îi permite să ajungă în Belgia, lângă iubita lui. Este binecuvântare, dar este şi blestem, pentru că este o marfă vie, care nu mai are controlul asupra vieţii lui. Sam este tratat ca un star, locuieşte în hoteluri de lux, comandă caviar la cină, este ţinut ca un tigru într-o cuşcă de catifea, dar este văzut tot ca un sirian refugiat care poate fi periculos în societate. Jeffrey Godefroi este jucat de Koen De Bouw, un actor vedetă în Belgia, iar agenta lui, Soraya, este jucată de electrizanta Monica Bellucci, blondă, rece, din lumea snobilor europeni, colecţionari de artă. Wim Delvoye are o cameo în film şi este broker de asigurări.

Filmul este înţesat cu referinţe din pictură (secvenţa cu Sam trecând prin faţa tabloului gol, care îl oglindeşte, face trimitere la La Reproduction interdite, din 1937, de René Magritte), din film (Abeer privind acelaşi tablou gol trimite la Kim Novak care priveşte încântată Portretul Charlottei, în pelicula Vertigo, din 1958, regia Alfred Hitchcock), camera hotelului unde locuieşte Sam are deasupra patului pictura Narcis, din 2017, de Roberto Ferri. În muzeul în care Abeer îl descoperă expus pe Sam se întrezăresc şi alte picturi create de Roberto Ferri (Cupo fuoco III, 2016; Creatură antică, 2015), un tânăr pictor italian inspirat de pictura barocă, de tehnica lui Caravaggio, în special.

Somptuos vizual, Omul care şi-a vândut pielea este un film ademenitor, mai ales prin secvenţele filmate în interiorul muzeelor cu expoziţii clasice de pictură flamandă şi cu instalaţii provocatoare. Multe dintre secvenţe s-au filmat în Muzeele Regale de Arte Plastice din Bruxelles şi, chiar în timpul filmărilor, în perioada martie-iulie 2019, a fost o amplă expoziţie cu lucrările lui Wim Delvoye (n.1965), aşa încât Sam Ali (Yahya Mahayni) traversează celebra galerie olandeză, trece prin spaţiile dedicate picturii lui Rubens, lasă în urmă pictura lui Frans Snijders, Vânătoarea de cerbi, un peisaj de Jan Wildens, Mijlocirea Fecioarei şi a Sfântului Francisc de Assisi păstrează lumea de mânia divină, pictată de Peter Paul Rubens în jurul anului 1614, precum şi Martiriul Sfântului Liévin (c. 1633), Adormirea Maicii Domnului (1626). Sam trece nonşalant în halatul lui de mătase albastră, cu tălpile goale printre capodoperele de pictură flamandă barocă şi instalaţia Tapisdermy, a lui Wim Delvoye, compusă din porcii Tabriz, Shahreza, Arak, Karaj, Khermanshah şi Bidjar. Seria Tapisdermy este continuarea proiectului Ferma de artă, exponatele nu sunt porci vii tatuaţi, ci matriţe din poliester reprezentând porci, tapisate cu ţesături de covoare persane de mătase. Apare în fundal splendida pictură Cămara (1620), creată de Frans Snijders, pictorul flamand iniţiator al unei vaste game de natură moartă (animale şi păsări fără suflare, peşti, fructe, flori şi felurite produse alimentare) şi maestru în scenele de vânătoare, lupte între animale sălbatice, scene de piaţă şi prăvălie.

Inspiraţia provocatoare unică a filmului, imaginea lui Tim ca exponat, ca o operă de artă vie, pretinde şi o imagine la fel de îndrăzneaţă. Cinematografia este creată de Christopher Aoun, cel care a creat şi imaginea filmului libanez Capernaum (2018), regia Nadine Labaki. Aoun riscă să lase culori puternice, face o sculptură a luminilor, estetizează lumea realistă şi foloseşte diferite filtre pentru texturi şi culori.

Coloana sonoră este o combinaţie între clasic baroc şi muzică electronică, Amine Bouhafa a ales secvenţe muzicale din Vivaldi (Filiae maestae Jerusalem), Puccini (Tosca), Acid Arab (Stil feat. Cem Yildiz) şi muzica lui Emel Mathlouthi (Merrouch). Muzica electro-orientală a formaţiei Acid Arab dă ritmul trailerului.

Kaouther Ben Hania creează o satiră puternică despre lumea artei, exploatând disperarea unui refugiat sirian de a-şi regăsi iubita în decizia subită de a deveni o pânză umană vie, într-un discurs despre libertate, tema ascunsă a filmului fiind tocmai ideea de libertate.